Presa internațională scrie despre căderea Guvernului de la București al lui Florin Cîțu, care deschide o perioadă de instabilitate politică în toiul valului patru al epidemiei de COVID-19.
AFP scrie că moțiunea a fost adoptată de către Parlamentul român cu 281 de voturi - cu mult mai multe decât pragul de 234 de voturi necesare, în pofida faptului că liberalii și aliații lor au boicotat votul, potrivit rezultatelor oficiale.
Florin Cîțu a fost răsturnat de la putere de către ”o alianță improbabilă”, comentează AFP, care adaugă că, după alegerile din decembrie, premierul, un fost bancher în vârstă de 49 de ani, a devenit, în ultimele luni, oaia neagră atât a dreptei, cât și a stângii.
,,Aliați improbabili în vremuri normale, aleșii USR (centru dreapta), fostul membru al coaliției aflate la putere, din Partidul Social Democrat (PSD, opoziție) și din AUR (extremă dreapta) au votat împreună pentru a destitui Executivul”, comentează AFP.
Associated Press relatează că îndepărtarea Guvernului Cîțu urmează să ”adâncească o criză politică aflată în curs”.