Oficialii OMS avertizează că simplul fapt că pandemia de COVID-19 va intra într-o bună zi într-un stadiu endemic nu înseamnă că virusul nu va mai fi periculos. Virusurile care provoacă pandemii au tendința de a face parte din ecosistem, vor fi acolo pentru totdeauna, a precizat acesta.
„Oamenii pun în opoziție pandemia și endemia, însă malaria endemică ucide sute de mii de oameni, HIV este endemic, violența endemică există în orașele noastre. Endemic, în sine, nu înseamnă ceva bun, endemic înseamnă pur și simplu că virusul este acolo pentru totdeauna", a declarat medicul Michael Ryan, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Apariția variantei Omicron, care este mult mai contagioasă decât toate celelalte variante al noului coronavirus, dar care pare să provoace simptome mai puțin grave pentru persoanele vaccinate, a lansat dezbaterile despre trecerea de la pandemie, declarată la începutul anului 2020, la o formă endemică. Aceste dezbateri lasă să se subînțeleagă că virusul ar deveni mai puțin periculos.
„Nu vom scăpa de virus în acest an. Poate că nu vom eradica niciodată acest virus. Virusurile care provoacă pandemii au tendința de a face parte din ecosistem. Putem însă să punem capăt urgenței de sănătate publică la nivel internațional (nivelul de alertă cel mai ridicat decretat de OMS - n.r.). Atunci va fi sfârșitul urgenței de sănătate publică și va fi sfârșitul pandemiei”, a precizat specialistul de la OMS.
Același oficial a evocat posibilitatea ca pe viitor cele trei sau patru injecții cu vaccinuri anti-COVID-19 să fie considerate drept numărul normal de doze pentru a evita formele cele mai severe de COVID-19.
Cu excepția vaccinului produs de Johnson&Johnson, toate celelalte vaccinuri anti-COVID-19 sunt recomandate să fie administrate în două doze în schemele lor inițiale, însă cea de-a treia doză, denumită supra-rapel sau "booster", este ferm recomandată de OMS de când varianta Omicron s-a răspândit în lumea întreagă.