Extern· 2 min citire

O declarație șocantă a lui Boris Johnson stârnește rumoare. Se cere demisia ministrului britanic

O declarație șocantă a lui Boris Johnson stârnește rumoare. Se cere demisia ministrului britanic

O declarație șocantă a lui Boris Johnson stârnește rumoare. Se cere demisia ministrului britanic

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 oct. 2017, 16:01

Orașul libian Sirt, care până recent a fost fief al rețelei teroriste Stat Islamic, poate deveni "viitorul Dubai", după înlăturarea "cadavrelor", a afirmat ironic Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, un comentariu care a atras critici dure, relatează BBC News online, citat de Mediafax.

"Mă uit la Libia, o țară incredibilă. Nisip alb, marea frumoasă, Palatul lui Cezar, evident, după cum știți, cel real. Un loc incredibil. Are un potențial real, tineri extraordinari care vor să producă tehnologii. Există un grup de oameni de afaceri britanici, oameni minunați, care vor să investească în zonele de coastă din Sirt, aproape de locul în care a fost capturat și executat fostul lider Muammar Kadhafi, după cum unii dintre voi ați văzut", a afirmat Boris Johnson într-un discurs rostit la o conferință a Partidului Conservator.

"Au o viziune extraordinară de a transforma Sirt în viitorul Dubai. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să curețe zona de cadavre", a adăugat Boris Johnson râzând.

Orașul Sirt a fost fieful rețelei teroriste Stat Islamic în Libia.

Declarațiile au atras critici dure atât din partea unor membri ai Partidului Conservator, cât mai ales din partea opoziției, existând cereri pentru prezentarea demisiei.

"Orașul Sirt a fost eliberat de un an de sub controlul rețelei teroriste Stat Islamic, după lupte în care au fost prinși mii de civili și soldate cu moartea a sute de militari. (...) Faptul că Boris Johnson tratează în glumă aceste decese - o mică problemă înainte ca oamenii de afaceri britanici să transforme orașul în stațiune de lux - este incredibil de grosolan, insensibil și crud", a reacționat Emily Thornberry, ministrul de Externe al Cabinetului din umbră, alcătuit de opoziția laburistă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern