Pentru pentru prima dată după trei ani și jumătate, în Parlamentul de la Londra există un consens în privința Brexitului.Legea acordului de retragere din Uniunea Europeană a primit girul Camerei Comunelor, care a aprobat-o cu o majoritate de 124 de voturi.
"Acest punct din istoria noastră națională nu trebuie interpretat ca o victorie a unui partid asupra altuia sau a unei facțiuni asupra alteia. Acesta este momentul în care mergem mai departe și renunțăm la etichetele puse celor care vor să iasă sau să rămână" a spus Boris Johnson.
De cealaltă parte, liderul laburist Jeremy Corbyn a admis că publicul vrea să iasă din impasul provocat de Brexit, dar a avertizat că acordul prim-ministrului rămâne unul dezastruos pentru țară.
Deputații britanici vor mai avea trei zile la dispoziție la începutul anului viitor pentru a finaliza procesul legislativ, legea urmând să intre în vigoare după ce va primi și girul Camerei Lorzilor. Apoi, după acordul Reginei, mai rămâne ca Parlamentul European să ratifice documentul.