Autoritățile sârbe negociază cu generalul fugar Radko Mladici predarea de bunăvoie către Tribunalul Penal Internațional de la Haga.
Potrivit fostului comandant al Poliției de la Belgrad, tratativele s-ar afla într-o fază decisivă, dar liderul militar al sârbilor din Bosnia ar fi pus o serie de condiții. Mladici dorește garanții financiare și, totodată, amnistie pentru toți cei care l-au adăpostit și pentru familiile acestora.
Împreună cu fostul lider politic al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici, aflat și el în libertate, Radko Mladici este acuzat de genocid, respectiv implicare în masacrarea, în timpul războaielor de purificare etnică din perioada 1992-1995, a 8.000 de musulmani, la Srebrenița, și moartea a 10.000 de civili în timpul asediului de la Sarajevo.
Pentru imaginea Guvernului de la Belgrad, ar fi esențial ca Mladici să se predea de bunăvoie, și nu în urma unei acțiuni de comando care ar putea produce victime, a mai afirmat fostul șef al Poliției de la Belgrad.
Al doilea subiect delicat al negocierilor este mărturia pe care o va depune Mladici la Haga.
Generalul cunoaște bine rolul jucat de armata fostei Iugoslavii în războaiele din Balcani, fiind probabil ca nici autoritățile militare actuale să nu dorească dezvăluirea unor fapte din acea perioadă.
Conducerea de la Belgrad a fost, de multe ori, acuzată că ar cunoaște ascunzătorile lui Mladici, dar că nu dorește să-l captureze.