Extern· 1 min citire

Migranți morți, descoperiți la frontiera dintre Polonia și Belarus

Migranți morți, descoperiți la frontiera dintre Polonia și Belarus / Foto: Profi Media

Migranți morți, descoperiți la frontiera dintre Polonia și Belarus / Foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 sept. 2021, 00:40

Corpurile neînsuflețite a patru persoane, aparent ale unor migranți, au fost descoperite, duminică, la granița dintre Polonia și Belarus, au declarat autoritățile celor două țări, pe fondul tensiunilor tot mai mari legate de problema migrației.

Câteva mii de migranți, cei mai mulți originari din Orientul Mijlociu, au forțat în ultimele luni frontiera între Belarus și Uniunea Europeană, în Lituania, Letonia și Polonia, scrie hotnews.ro. UE vede în aceasta o formă de represalii din partea regimului de la Minsk față de sancțiunile europene.

”Astăzi (duminică) cadavrele a trei persoane au fost găsite în regiunea frontierei cu Belarus", au declarat polițiștii de frontieră polonezi într-un mesaj pe Twitter.

Cadavrele au fost găsite în trei locuri diferite. Aceștia erau „probabil imigranți ilegali”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră Anna Michalska pentru agenția poloneză PAP.

La rândul lor, polițiștii de frontieră din Belarus au anunțat că au descoperit duminică corpul neînsuflețit al unei migrante irakiene la frontiera cu Polonia.

"Corpul unei femei aparent neslave a fost descoperit la un metru de frontieră", a indicat un responsabil al grănicerilor belaruși, Evgheni Omes, citat de agenția de stat Belta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern