Metoda Crimeea pare să fie preferata lui Vladimir Putin. Sub pretextul „ajutorului” rusesc pentru populația rusofilă din Transnistria, Kremlinul poate orchestra o nouă invazie militară a unei foste republici sovietice.
Trupele ruse staționate în Transnistria au încălcat mai multe reglementări ale statutului lor pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv folosind necorespunzător drone în timpul unor exerciții desfășurate la sfârșitul anului 2023, au acuzat autoritățile de la Chișinău, în timp ce vocile care susțin Kremlinul acuză presiuni tot mai mari din partea Chișinăului asupra Transnistriei, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa analiză în care estimează că aceste mișcări ale Moscovei fac parte probabil dintr-o operațiune de informare menită să destabilizeze Moldova și să justifice orice viitoare escaladare rusă în regiune.
Membrii delegației moldovenești la Comisia Comună de Control (CCC) a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au cerut, în timpul unei reuniuni a CCC din 18 ianuarie, ca CCC să efectueze o investigație asupra forțelor ruse din Transnistria pentru utilizarea de arme de calibru mic, drone și arme de imitație în timpul unui exercițiu care a avut loc la 22 decembrie 2023 și care a simulat respingerea unui atac de sabotaj asupra unui avanpost al forțelor ruse din zona de securitate moldovenească.
Autoritățile moldovene au spus că prezența și utilizarea acestor arme de către forțele ruse de menținere a păcii în interiorul zonei de securitate a încălcat protocoalele, iar forțele ruse de menținere a păcii nu au declarat în mod corespunzător unele dintre aceste arme și drone ca făcând parte din arsenalul lor.
Un blogger militar rus proeminent, afiliat Kremlinului, Rybar, a afirmat în replică, la 21 ianuarie, că autoritățile moldovenești exercită presiuni tot mai mari asupra republicii separatiste Transnistria, susținută de Rusia, prin solicitarea retragerii forțelor de menținere a păcii rusești și prin presiuni economic. Bloggerul a menționat că guvernul moldovean a impus taxe "duble" asupra companiilor transnistrene, care se ridică la aproximativ 16 milioane de dolari într-un interval de timp nespecificat și care vor crește costul vieții în Transnistria.
Modificările recente ale Codului Vamal moldovenesc impun ca întreprinderile transnistrene să plătească taxe vamale de import guvernului moldovean, în timp ce anterior firmele transnistrene plăteau taxe doar guvernului transnistrean.
Rybar susține că această presiune sprijină "reintegrarea cu forța" a Transnistriei în Moldova și că Rusia ar trebui să se pregătească pentru o escaladare ulterioară, amintind și de acuzațiile recente ale președintelui transnistrean Vadim Krasnoselski.
„Afirmațiile bloggerului militar afiliat Kremlinului și acuzațiile lui Krasnoselski fac probabil parte dintr-o operațiune de informare menită să destabilizeze Moldova, care se învecinează cu România, membră NATO, și să justifice orice viitoare escaladare rusă în regiune”, conchide analiza ISW, think tank cu sediul la Washington, care publică zilnic evaluări despre situația războiului din Ucraina.
SURSA