Extern· 1 min citire

Marco Rubio, răspuns dur după acuzațiile Kievului că SUA a blocat ajutorului militar: „Este scandalos. Este revoltător”

Volodimir Zelenski, J.D. Vance și Marco Rubio (foto: Profimedia)

Volodimir Zelenski, J.D. Vance și Marco Rubio (foto: Profimedia)

Publicat20 oct. 2026, 17:40
Actualizat20 oct. 2026, 18:11

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a lansat un atac virulent la adresa oficialilor de la Kiev, după ce administrația Donald Trump a fost acuzată de mai multe ori că întârzie sau limitează deliberat sprijinul acordat Ucrainei. Reacția vine într-un moment de tensiune maximă între Washington și Kiev, pe fondul suspiciunilor că presiunile americane ar urmări să forțeze Ucraina să accepte un acord energetic dorit de Donald Trump în relația cu Federația Rusă, dar care în opnia Ucraineie ar fi un sprijin masiv pentru mașina de război a lui Vladimir Putin.

Aflat într-o vizită în India, axată pe relațiile comerciale, Marco Rubio a fost întrebat despre acuzațiile potrivit cărora Washingtonul ar fi redus sprijinul acordat Ucrainei în războiul cu Rusia, potrivit FoxNews.

Am văzut pe cineva asociat cu guvernul ucrainean afirmând că oameni mor în Ucraina pentru că SUA le refuză informații. Este scandalos. Este revoltător. Pur și simplu nu este adevărat. Nu este corect. (...) Tot ceea ce a făcut Departamentul Apărării pentru Ucraina rămâne neschimbat. Situația nu s-a schimbat. Nimic nu s-a schimbat!

— a declarat Marco Rubio, secretar de stat al Statelor Unite.

Rubio a respins inclusiv acuzațiile potrivit cărora administrația Trump ar încerca să folosească ajutorul militar ca instrument de presiune asupra Kievului.

Nu a existat nicio directivă politică deliberată pentru a face rău Ucrainei. Nu există nimic ce îi este refuzat în mod deliberat Ucrainei. Este vorba pur și simplu despre găsirea unui echilibru între obligațiile noastre față de alți parteneri și, sincer, propriile noastre standarde și cerințe privind capacitățile noastre.

— a precizat șeful diplomației de la Washington.

Declarațiile vin la doar o zi după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Statele Unite că întârzie în mod deliberat livrările de rachete interceptoare destinate Ucrainei, deși acestea ar fi fost deja plătite de state europene.

Escaladarea tensiunilor dintre Kiev și Washington vine într-un moment extrem de dificil pentru Ucraina, care face față tot mai greu atacurilor masive lansate de Rusia, ce vizează distrugerea infrastructurii energetice chiar în pragul sezonului rece. Pe de altă parte, președintele Donald Trump a acuzat Kievul că contribuie la menținerea crizei globale a combustibililor prin atacurile desfășurate asupra unor obiective petroliere strategice din Rusia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern