Extern· 1 min citire

Ce spune MApN despre discuțiile de la NATO

Ce spune MApN despre discuțiile de la NATO

Ce spune MApN despre discuțiile de la NATO

Publicat12 iul. 2018, 19:48
Actualizat12 iul. 2018, 19:52

Deciziile aliate cu privire la domeniul Apărării, care au fost luate la Summitul NATO de la Bruxelles, reflectă de "o manieră substanțială" obiectivele naționale, cu accent pe întărirea prezenței aliate pe Flancul estic, inclusiv la Marea Neagră, se arată într-un comunicat al MApN.

Un alt subiect important a fost reprezentat de găzduirea unui comandament militar NATO de nivel corp de armată pe teritoriul național, pentru consolidarea capacității de planificare aliată în regiunea Mării Negre, se mai arată în comunicatul citat de agerpres.ro.

Danemarca, Estonia și Letonia au anunțat intențiile de întărire a relațiilor de comandă-control în regiunea Mării Baltice, prin înființarea unui nou comandament de divizie, iar Italia s-a oferit să asigure un comandament similar în sprijinul activităților desfășurate în sudul Alianței, potrivit MApN.

"Este absolut necesar ca în perioada imediat următoare să discutăm mult mai aplicat despre coerența posturii de apărare și descurajare, astfel încât să ne asigurăm că nu există elemente de planificare strategică neacoperite în implementarea prezenței înaintate pe întregul Flanc estic aliat", a precizat ministrul român al Apărării, în cadrul cinei de lucru a miniștrilor aliați ai apărării.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern