Extern· 2 min citire

Majordomul prințesei Diana: Harry primea porții mai mici decât William la micul dejun

Prinţul Harry, cu fratele său, prinţul William / Foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 ian. 2023, 12:21

Paul Burrell, majordomul prințesei Diana, a făcut mai multe declarații despre relația ducelui de Sussex, prințul Harry, cu fratele său, prințul William, în copilărie. Potrivit acestuia, multe dintre problemele enunțate în cartea de memorii Spare își au rădăcina în primii ani ai vieții celor doi.

Fostul majordom al Dianei se întreabă dacă nu cumva și faptul că William primea porții mai generoase la micul dejun a contribuit la ruptura dintre cei doi fii ai regelui Charles al III-lea. Conform acestuia, una dintre dădacele celor doi chiar i-ar fi spus lui Harry că William mănâncă mai mult pentru că "va fi rege într-o zi".

"Când mă uit în urmă, îmi dau seama că erau semne a ceea ce se întâmplă azi. La un moment dat am văzut că William a primit trei cârnăciori la micul dejun, iar Harry doar doi. Și Harry s-a uitat în farfurie atunci și a întrebat de ce a primit doar doi, deși fratele său are trei cârnați pe farfurie. După ce i s-a spus că William va fi rege într-o zi, Harry nu a avut de ales decât să tacă din gură și să accepte situația", a explicat Burrell, scrie dcnews.ro.

Acesta spune că, în ciuda faptului că Diana îi trata pe cei doi băieți drept egali, faptul că instituția Casei Regale îl punea mereu pe William pe primul loc a dus la crearea unei prăpastii între cei doi frați. "Ducelui de Sussex îi era greu să se ridice la standardele setate de William", a mai spus Burrell.

Cu toate astea, fostul majordom al Dianei spune că nu îl mai recunoaște pe Harry astăzi. "Este, în mod clar, rănit și furios pentru că a fost rezerva lui William, așa că acum se răzbună", a mai arătat acesta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern