Liderii europeni au convenit joi, în cadrul reuniunii de la Valletta, să-l invite pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan la un summit la sfârșitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie, să examineze mijloace de stopare a afluxului de migranți către Uniunea Europeană, relatează Reuters online.
UE este angajată într-o "cursă contra cronometru" în vederea salvării spațiului Schengen și pentru a implementa un control consolidat al fluxurilor migratorii la frontierele externe, a subliniat Donald Tusk, președintele Uniunii, scrie Mediafax.ro.
Vicepreședintele Comisiei Europene (CE) Frans Timmermans, care conduce în prezent negocierile cu Ankara, a propus ca summitul cu președintele turc să aibă loc pe 22 noiembrie, însă președintele francez François Hollande a anunțat că această dată nu convine.
Cancelarul german Angela Merkel a anunțat că nu s-a stabilit încă o dată a acestui summit și a evocat posibilitatea ca acest el să aibă loc la sfârșitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie.
"Este vorba despre un summit care să demonstreze o cooperare foarte strânsă între noi și faptul că împărtășim în mod rezonabil provocările rezultate din războiul din Siria și situații dificile din alte țări", a declarat Merkel.
În opinia premierului grec Alexis Tsipras este clar că salvarea UE trece prin Turcia. "Este evident că singura șansă de a stopa acest aflux (migrator) este să se ajungă la un acord cu Turcacia", a declarat el.