Cum a fost creat „părintele popoarelor”
Cultul stalinist clasic a început să prindă contur la sfârșitul anilor 1920. Istoricii îl datează din decembrie 1929, când aniversarea de 50 de ani a lui Stalin a declanșat o campanie masivă de glorificare: portrete, sloganuri și citate care au invadat orașele și satele.
Cultul se sprijinea pe trei piloni:
Frica — represiuni în masă, deportări, Gulag, Holodomor; orice critică era pedepsită.
Controlul informației — monopol asupra istoriei, presei, culturii.
Mitul „eficienței” — teroarea și milioanele de victime erau prezentate ca preț necesar pentru industrializare și victoria în război.
După moartea lui Stalin în 1953 și „raportul secret” al lui Hrușciov din 1956, cultul personalității a fost oficial condamnat, dar o asumare reală a crimelor stalinismului nu a avut loc.
Stalin, recuperat și reevaluat de Putin
După venirea la putere a lui Vladimir Putin, figura dictatorului sovietic a început să revină treptat în actualitate. Cu ajutorul monumentor reinstalate în marile orașe și al manualelor școlare rescrise, din care referințele la Gulag și la milioanele de morți au fost reduse, Stalin a devenit mai popular decât liderii sovietici care l-au dezavuat: Nikita Hrușciov și Mihail Gorbaciov.
Sondajele Levada arată o creștere spectaculoasă a popularității lui Stalin: în 2016, 28% dintre repondenți îl considerau „mare lider”; în 2021, procentul ajunsese la 56%. În 2019, 70% evaluau rolul său în istorie ca „pozitiv”. În prezent, sondajele independente arată că popularitatea lui Stalin a atins niveluri record: peste jumătate dintre ruși îl consideră astăzi un „mare lider”, iar tinerii cunosc tot mai puțin despre represiuni.
Modelul liderului autoritar de care "are nevoie" Rusia
Revenirea dictatorului în spațiul public nu este întâmplătoare, arată analiza Focus. După invadarea Ucrainei și, mai ales, pe fondul războiului de uzură care durează deja de 4 ani, puterea de la Moscova a lansat un amplu proces de rescriere a trecutului pentru a legitima prezentul.
Absența unei condamnări reale a comunismului după 1991 a lăsat un vid pe care Kremlinul îl umple cu mituri despre ordinea, disciplina și măreția sovietică. Într-o Rusie izolată, afectată de sancțiuni și dificultăți economice, nostalgia pentru un lider perceput ca „puternic” devine un instrument politic eficient, care este folosit nu doar pentru a justifica agresiunea externă, ci și controlul intern.
