Extern· 1 min citire

Început de an însângerat! Cel puțin 19 morți în Siria

Început de an însângerat! Cel puțin 19 morți în Siria

Început de an însângerat! Cel puțin 19 morți în Siria

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 ian. 2019, 23:23

Cel puțin 19 persoane, majoritatea combatanți, și-au pierdut viața marți în confruntările dintre jihadiști și grupuri rebele din nordul Siriei, a raportat marți Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP, preluat de Agerpres. 

Luptele s-au dus între gruparea jihadistă Hay'at Tahrir al-Sham (HTS), dominată de fosta ramură a organizației Al-Qaida, și o coaliție de grupuri rebele și au avut loc în vestul provinciei Alep, potrivit OSDO care dispune de o vastă rețea de surse în Siria aflată în război.

Luni, jihadiștii din HTS au acuzat grupul rebel Nour al-Din al-Zenki că a ucis cinci dintre luptătorii lor și au lansat o ofensivă asupra pozițiilor deținute de rebeli în această provincie limitrofă cu Idlib.

Directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, a făcut cunoscut că 12 combatanți din HTS, cinci membri ai grupului Nour al-Din al-Zenki și doi civili au fost uciși în confruntări, alte 35 de persoane fiind rănite.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern