Extern· 3 min citire

Incendiu Grecia. Bilanțul deceselor continuă să crească: 85 de persoane au murit

Incendiu Grecia. Bilanțul deceselor continuă să crească: 85 de persoane au murit

Incendiu Grecia. Bilanțul deceselor continuă să crească: 85 de persoane au murit

Publicat26 iul. 2018, 14:47
Actualizat26 iul. 2018, 15:40

Incendiu Grecia. Bilanțul incendiilor din Grecia crește în continuare. S-a ajuns la 85 de morți. Echipele de intervenție caută din casă în casă, în speranța de a mai găsi supraviețuitori printre zidurile înegrite ale fostelor vile luxoase din stațiunea Mati.

Incendiu Grecia. Autoritățile din Grecia își exprimă temerile legate de soarta a 20 de turiști care lipsesc după încendiul de luni din Attica.

Surse afirmă că turiștii, în principal din Danemarca, Belgia, Italia și Polonia, lipsesc din hotelurile lor din stațiunile Mati și Rafina de pe litoralul grecesc

Autoritățile sunt preocupate de faptul că turiștii, surprinși de flăcări, s-au refugiat în mare.

Misiunile de căutare și salvare a supraviețuitorilor efectuate de către garda de coastă elenă nu au reușit până acum să afle unde ar putea fi turiștii și dacă aceștia mai sunt în viață.

Bilanțul incendiilor din Grecia crește în continuare. A ajuns la 85 de morți. Echipele de intervenție caută din casă în casă, în speranța de a mai găsi supraviețuitori printre zidurile înegrite ale fostelor vile luxoase din stațiunea Mati.

Zeci de oameni sunt dați dispăruți în continuare, iar majoritatea victimelor sunt prea arse pentru a mai fi identificate.

Oamenii, tot mai furioși, acuză lipsa de organizare a autorităților pentru bilanțul negru. Între timp, Guvernul sugerează că este posibil să fi fost vorba despre un act criminal. De altfel, patru persoane au fost audiate deja pentru suspiciune de incendiere. România a trimis două avioane ale Ministerului Apărării Naționale, în ajutorul Greciei.

Forțele aeriene române au dat publicității imagini din timpul intervenției. Cele două aeronave au decolat ieri de la Baza aeriană 90. Este vorba despre o aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, și despre un aparat de zbor C-130 Hercules, pentru sprijin logistic.

Poveștile tragice lăsate în urmă de flăcări ies la iveală una câte una. Un tată își caută disperat fiicele gemene, aflate cu bunicii în vacanță. A crezut că sunt moarte și s-a dus chiar la morgă pentru a lăsa probe ADN, după care să poată fi identificate.

Speranța i-a înviat, însă, când a văzut la știri imagini cu fetele lui, într-o barcă. Cu toate acestea, numele copilelor nu au fost înregistrate printre supraviețuitori.

Grecii sunt tot mai furioși după această tragedie. Acuză Guvernul că nu face față situațiilor de urgență și că nu acordă importantă protecției civile. Astfel se face că întreaga stațiune a fost construită haotic, cu drumuri prea înguste și fundături, care s-au transformat în adevărate capcane ale morții în timpul focului.

Autoritățile nu au pregătit planuri de evacuare a populației, iar oamenii pur și simplu nu au știut ce să facă.

Pe de altă parte, Guvernul sugerează că incendiul a fost pus deliberat. Ipoteza nu este imposibilă, pentru că nu ar fi prima dată când oameni dau foc la pădure pentru a face loc construcțiilor noi. Poliția a interogat, chiar, patru persoane suspectate în dosar. Ancheta este, însă, abia la început.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern