Spațiul aerian belgian a fost închis miercuri dimineață, de la ora 9.45 (10.45, ora României), din cauza unei pene de curent produse la centrul de control al traficului aerian Belgocontrol, zeci de zboruri fiind anulate sau deviate, inclusiv o cursă Ryanair spre București.
Activitatea pe aeroporturile din Bruxelles, Zaventem, Charleroi și Liege a fost paralizată de pana de curent, care ar putea fi cauzată de o defecțiune tehnică. Aeroportul din Anvers este în continuare operațional, relatează site-ul RTBF.be.
Spațiul aerian belgian este închis până la noi ordine, a anunțat Belgocontrol, care anchetează cauzele defecțiunii. "Pentru moment, niciun avion nu poate decola sau ateriza. Unele avioane sunt deviate și altele așteaptă să poată ateriza", a declarat Anke Fransen, o reprezentantă a aeroportului din Bruxelles.
De altfel, aeroportul din Bruxelles a anunțat pe contul său de Twitter că, până la ora 11.40 (12.40, ora României), 62 de zboruri au fost deja anulate, în timp ce alte 21 au fost deviate. Reprezentanții aeroportului i-au sfătuit pe pasageri să consulte starea zborului lor pe Internet și să contacteze companiile aeriene pentru mai multe informații.
Avioanele "care se aflau deja în imediata apropiere a aeroportului (din Bruxelles) au putut ateriza", după care a fost închis spațiul aerian, a explicat Dominique Dehaene, purtător de cuvânt al Belgocontrol.
Avioanele care urmau să aterizeze în Belgia sunt deviate spre "centre adiacente", adică în țările vecine, a adăugat Dominique Dehaene. Astfel, numeroase curse aeriene vor fi redirecțioante spre Paris, Amsterdam și Frankfurt.
Pe aeroportul regional din Liege, un singur zbor al companiei Ethiopian Airlines a putut decola în jurul orei 10.40 (11.40, ora României). La aeroportul Charleroi, două curse Ryanair, dintre care una cu destinația București și cealaltă spre Carcassonne, au fost anulate. Un avion care venea de la Manchester a fost deviat spre Lille.
Aeroportul din Anvers, deși a înregistrat o ușoară perturbare a activității, rămâne operațional, deoarece dispune de imagini radar.
Sursa: mediafax.ro