Președintele francez Nicolas Sarkozy, premierul italian, Romano Prodi, și cel spaniol, Hose Luis Zapatero, au lansat ieri un apel la Roma pentru realizarea unei Uniuni pentru Mediterana.
Pactul are ca scop deschiderea unei strânse colaborări între Europa și Africa prin intermediul țărilor din bazinul Mării Mediterane. Cei trei oficiali au discutat pentru prima dată despre un astfel de tratat, care va fi elaborat anul viitor, într-un summit al statelor din regiune găzduit de Franța.
Sarkozy a mai spus că o dată cu crearea Uniunii, fondată pe principiile cooperării și egalității, se va da naștere unei mobilizări generale între societățile civile, companii, colectivitățile locale și organizațiile non-guvernamentale din regiunea mediteraneană. Liderul francez s-a întâlnit cu premierii italian și spaniol după ce a fost primit, la Vatican, de Papa Benedict al XVI-lea.