Guvernul Francez a venit cu proiect de lege ce va trece prin Parlament în lunile ce urmează, care prevede impozitarea cu 3% a companiilor care au venituri totale de peste 750 de milioane de euro și peste 25 de milioane euro venituri obținute în Franța.
Franța vrea să meargă înainte cu propriul plan de impozitare a unor companii precum Google, Facebook sau Amazon, în pofida faptului că Uniunea Europeană pare să fi abandonat ideea taxării giganților din zona de tehnologie.
Conform ministrului de finanțe Bruno Le Maire, în forma aceasta ar urma să fie impozitate aproximativ 30 de companii, majoritatea din Statele Unite, Europa și China, dar ar fi protejate startup-urile.
Ministrul de finanțe francez susține că în primul an vor fi atrase la buget în jur de 500 de milioane de euro, urmând ca sumele atrase să crească rapid de anul viitor.
Le Maire susține că legea nu va afecta direct companiile care-și vând produsele online, ci va viza mai degrabă acele companii care folosesc datele utilizatorilor pentru a vinde reclamă. Nu vor scăpa însă nici companii precum Uber sau Airbnb.
Franța a decis să aibă propria taxă după ce o propunere anterioară la nivelul Uniunii Europene nu s-a bucurat de acordul unanim al țărilor membre. Dacă legea va fi adoptată în Parlamentul în care partidul președintelui Emmanuel Macron are majoritatea, Franța va deveni prima țară europeană cu o taxă pentru companiile de tehnologie.
Țările europene caută prin acest tip de legi să impoziteze companiile care plătesc taxe doar în țara în care sunt înregistrate, taxe care de obicei sunt infime în comparație cu veniturile obținute.
Potrivit unui document citat de Reuters, miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană vor renunța săptămâna viitoare la planul de introducere a unei taxe în sectorul digital, urmând să lucreze la reforma globală a modalității de impozitare a companiilor de internet.