Finlanda a convenit, pentru prima dată în ultimii ani, să exporte materiale de apărare Turciei. Potrivit presei, ministrul Apărării finlandez a semnat un permis de livrare pentru 12.000 de tone de plăci de oțel de protecție pentru vehicule blindate. Totul pentru a obține aderarea la NATO.
În cadrul demersurilor Finlandei și Suediei de aderare la Alianța Nord-Atlantică, astfel de exporturi de echipamente militare joacă un rol important, pentru că Turcia blochează de mai multe luni aderarea acestor două state la NATO.
Relațiile bilaterale dintre Suedia și Turcia s-au deteriorat și mai mult în urma unor manifestări anti-turce recente la Stockholm. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat luni ca Suedia să nu se aștepte la sprijinul Ankarei pentru aderarea la NATO, după ce în capitala suedeză a avut loc o manifestație la care a fost ars un Coran.
Suedia vrea, la rândul său, să livreze armament Turciei pentru a putea fi primită ân NATO
Și Suedia a anunțat deja că este dispusă să livreze din nou arme Turciei. Chiar dacă nu există un embargo, Finlanda și Suedia nu au mai exportat echipamente militare Turciei de când aceasta a invadat zonele controlate de kurzi în Siria în 2019.
Disensiunile dintre Suedia și Turcia l-au determinat pe ministrul de Externe al Finlandei să declare, recent, că țara sa ar trebui să ia în considerare opțiunea de a adera la NATO fără vecinul său. Aderarea comună a celor două țări nordice rămâne "prima opțiune", dar "în mod evident trebuie să evaluăm situația, dacă s-a întâmplat ceva care înseamnă că pe termen lung Suedia nu mai poate merge mai departe", a afirmat șeful diplomației finlandeze, Pekka Haavisto.