Chiar dacă rețeaua socială nu a reușit să atragă pe cât de mulți utilizatori și-a dorit, profitul este peste așteptări. Asta în pofida faptului că Facebook a fost zguduit de scandaluri fără precedent.
Facebook a ratat estimările referitoare la creșterea trimestrială a numărului de utilizatori și a veniturilor, dar a raportat un profit peste așteptări, pe fondul eforturilor de a-și reveni după scandalurile legate de confidențialitate, arată datele publicate marți de companie, transmite Reuters.
Acțiunile Facebook au scăzut cu până la 5,2%, la 138,65 dolari pe unitate, imediat după anunțarea rezultatelor, dar au inversat declinul și au crescut cu circa 3% în urma conferinței cu investitorii, la care directorul financiar David Wehner a prezentat estimări ușor peste așteptările analiștilor. Acesta a prognozat o creștere de o singură cifră, de nivel mediu, a veniturilor, comparativ cu trimestrul al treilea, aceasta fiind ușor mai bună față de previziunea făcută acum trei luni. Directorul a explicat că creșterea este alimentată de servicii care aduc Facebook mai puțini bani, că măsurile pentru confidențialitatea datelor măresc costurile și că Facebook se concentrează pe Stories, ceea ce reduce opportunitățile pentru impresii. Aceiași factori vor limita avansul veniturilor și în 2019, a precizat el.
Profitul net atribuibil acționarilor Facebook a crescut la 5,14 miliarde de dolari, respectiv la 1,76 dolari pe unitate, în trimestrul trei încheiat pe 30 septembrie, de la 4,7 miliarde de dolari, sau 1,59 dolari pe unitate, cu un an în urmă.
Analiștii anticipau un profit de 1,48 de dolari pe unitate, potrivit datelor firmei Refinitiv.
Numărul de utilizatori lunari activi a fost de 2,27 de miliarde de persoane, sub nivelul de 2,29 de miliarde estimat de analiști.
Încetinirea creșterii după ani de zile de rezultate incredibile a fost un motiv important de îngrijorare, iar creșterea slabă a numărului de utilizatori lunari amplifică această temere. Compania a avertizat că creșterea profitului și a veniturilor ar putea fi cea mai slabă din ultimii ani.
Veniturile totale au urcat cu 33%, la 13,73 de miliarde de dolari, ratând la rândul său estimările analiștilor, de 13,78 de miliarde de dolari.