Extern· 1 min citire

Extratereștrii nu sunt aici. Anunțul Casei Albe după isteria provocată de misterioasele obiecte zburătoare

Extratereștrii nu sunt aici. Anunțul Casei Albe după isteria provocată de misterioasele obiecte zburătoare

Extratereștrii nu sunt aici. Anunțul Casei Albe după isteria provocată de misterioasele obiecte zburătoare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 feb. 2023, 22:30

Nu există niciun "indiciu de activitate extraterestră" după seria de obiecte zburătoare neidentificate doborâte de armata americană în ultimele zile, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, afirmând că trebuie să "abordeze această problemă"

"Știu că au existat întrebări și îngrijorări în legatură cu acest subiect, dar nu există niciun indiciu de extratereștri sau activități extraterestre legate de aceste doborâri recente", a spus Karine Jean-Pierre, insistând asupra faptului că este "important" să se răspundă la această problemă de pe podiumul Casei Albe, relatează AFP, citat de Agerpres.


Declarația de la Casa Albă vine după ce, duminică, șeful Comandamentului de Apărare Aerospațială al SUA (NORAD),a afirmat că nu poate exclude în acest moment să fi fost vorba de extratereștri sau vreo altă explicație, relatează luni agenția Reuters.


VanHerck a făcut aceste comentarii într-un briefing la Pentagon, după ce un avion F-16 al forțelor americane a doborât un obiect zburător octogonal deasupra lacului Huron, la granița dintre SUA și Canada.

Seria de astfel de incidente a urmat doborârii, pe 4 februarie, a unui balon chinez despre care oficiali americani au spus că era folosit la "supraveghere".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern