Explozie puternică la un chei, într-un port comercial din Iran: cel puţin 281 de răniţi

Explozie puternică la un chei, într-un port comercial din Iran: cel puţin 47 de răniţi /Captură video
Cel puțin 281 de persoane au fost rănite sâmbătă, după o explozie puternică care a zguduit portul Shahid Rajaee din orașul Bandar Abbas, din sudul Iranului, a relatat presa de stat. Explozia a avut loc în momentul în care Iranul începea a treia rundă de discuții nucleare cu Statele Unite în Oman.
UPDATE „Sursa acestui incident a fost explozia mai multor containere depozitate în zona debarcaderului portului Shahid Rajaee. În prezent, evacuăm și transferăm răniții către centre medicale”, a declarat un oficial local pentru gestionarea crizelor la televiziunea de stat.
Citând purtătorul de cuvânt al echipelor de intervenție, televiziunea de stat a relatat că cel puțin 281 de persoane au fost rănite. Nu era încă clar dacă au existat victime în urma acestui incident.
Agenția de știri semi-oficială Tasnim a publicat imagini cu bărbați răniți care zăceau pe drum și erau îngrijiți, totul în mijlocul unor scene de reală confuzie, relatează Reuters.
ȘTIREA INIȚIALĂ
”O explozie puternică a avut loc la un chei al portului Shahid Rajai”, situat la peste 1.000 de kilometri sud de Teheran, declară la televiziunea de stat un reprezentant al Administraţiei Portuare, Esmail Malekizadeh.
În imaginile apărute în spațiul online se poate vedea un nor de fum negru care se ridică în văzduh. Detonarea s-a auzit pe o rază de zece kilometri.
”Unda de şoc a fost atât de puternică, încât majoritatea clădirilor din port a fost grav aratiată”, potrivit agenţiei de presă Tasnim.
🔴 Une puissante explosion s\"est produite samedi dans le port de Shahid Rajaï, important centre commercial situé dans le sud de l\"Iran, à plus de mille kilomètres de Téhéran, selon la télévision d\"État iranienne. D\"après Esmaïl Malekizadeh, responsable de l\"administration… pic.twitter.com/1In4QsvaJA
”Incidentul este cauzat de explozia mai multor containere depozitate în zona cheiului portului Shahid Rajai”, a declarat la televiziuna de stat un reprezentant al salvării locale, Mehrdad Hassanzadeh.
Majoritatea răniţilor au fost ”transferaţi către centre medicale”, anunţă televiziunea de stat.
Portul Shahid Rajai este cel mai mare port comercial din Iran, potrivit agenţiei oifiale iraniene de presă Irna.
Peste 70% dintre mărfurile iraniene tranzitează acest port, la Strâmtoarea Ormuz, tranzitată la rândul său de o cincime din producţia mondială de petrol.
Citește și:
- 21:04 - MAE a emis o alertă de călătorie pentru Rusia. Probleme la granița cu Estonia
- 20:46 - O țară întreagă este în doliu. Prințesa văzută drept viitorul monarhiei s-a stins după o comă de aproape patru ani
- 20:37 - Decizie istorică la Bruxelles: Uniunea Europeană deschide primele negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova
- 20:22 - „Lucifer” pe front: cum au modificat ucrainenii un Abrams ca să reziste atacurilor cu drone
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























