Nouă persoane, dintre care majoritatea civili, au fost uciși sâmbătă într-o explozie la Idlib, în nord-vestul Siriei, a anunțat organizația non-guvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Siria. Originea acestei explozii, soldată de asemenea cu 26 de răniți, nu a fost încă determinată, potrivit organizației care dispune de o vastă rețea de surse de informație pe teritoriul Siriei.
Regiunea Idlib, pradă unor lupte interne, este controlată în marea ei majoritate de jihadiști din fosta ramură Al-Qaida, însă pe teritoriul ei se află de asemenea mai multe facțiuni rebele care se opun regimului de la Damasc.
În ultimele luni, mai multe explozii, unele de origine nedeterminată, au avut loc în orașul și în provincia Idlib.
Idlib, una dintre ultimele provincii care se sustrage în mare parte regimului lui Bashar al-Assad, este în mod regulat ținta unor raiduri sângeroase ale regimului sau aliatului său rus.
Declanșat în 2011 după reprimarea sângeroasă de către regim a unor manifestații pașnice, conflictul din Siria a devenit tot mai complex pe parcursul anilor, prin implicarea de țări străine și grupări jihadiste, pe un teritoriu din ce în ce mai ciopârțit. Până acum, războiul a făcut peste 350.000 de morți și milioane de refugiați.
Sursa: Agerpres