Europenii nu au încredere în UE și nici în principalele sale instituții, indiferent că este vorba despre Parlament, Comisie sau BCE, românii fiind cei mai încrezători, potrivit unui studiu publicat luni de către Comisia Europeană (CE), cu două săptămâni înaintea alegerilor europene, relatează AFP.
Potrivit acestui sondaj Eurobarometru, 59% dintre europeni mai degrabă nu au încredere în UE, în timp ce 32% mai degrabă au încredere în Uniune. Alți 9% nu au o opinie pe această temă.
Estonia și România sunt țările în care cetățenii au cea mai mare încredere (58%). Invers, 81% dintre greci și 74% dintre ciprioți nu au încredere în această asociere. În Portugalia și Spania, alte două țări afectate dur de criză, 70% și, respectiv, 67% dintre cetățeni nu au încredere în UE.
În Franța și în Germania, o majoritate a cetățenilor - respectiv 63% și 59% - nu au încredere în UE. În schimb, 28% dintre francezi și 31% dintre germani afirmă că au încredere în Uniune.
Instituțiile europene nu sunt nici ele ocolite de această neîncredere. Astfel, 53% dintre europeni nu au încredere în Parlamentul European (PE), în timp ce 34% au încredere, iar 51% nu au încredere în Comisia prezidată de către José Manuel Barroso, în timp ce 33% au încredere. În privința BCE, 54% dintre europeni nu au încredere în această instituție cu sediul la Frankfurt, în timp ce 31% afirmă că au încredere în ea.
În schimb imaginea UE este ușor mai pozitivă. Astfel, 34% dintre europeni au o imagine bună despre UE, în timp ce 26% au o imagine negativă. Pentru 44% dintre europeni, libertatea de a călători, studia și munci peste tot în UE constituie principala atracție a Uniunii.
UE reprezintă prosperitatea economică pentru 12% dintre europeni, pe când 17% o identifică cu șomajul. De asemenea, Uniunea reprezintă pacea și democrația pentru 25% și, respectiv, 19% dintre europeni, în timp ce 22% o asociază cu birocrația, iar 25% cu risipirea banilor.