Un eurodeputat ungar socialist, Istvan Ujhelyi, spune că i-a trimis o carte de istorie președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după o recentă declarație a acestuia privind viitoarea celebrare de către România a Centenarului Marii Uniri.
Cu ocazia discursului președintelui român Klaus Iohannis în Parlamentul European la 23 octombrie, Juncker a spus că Centenarul care va fi celebrat la 1 decembrie "este o sărbătoare română, dar și o sărbătoare europeană".
Într-un comunicat citat miercuri de agenția ungară de presă MTI, Istvan Ujhelyi a spus că președintele Comisiei Europene "a uitat să ia în considerare că unirea este pentru unguri nu un motiv de celebrare, ci mai curând o rană dureroasă care nu se va vindeca niciodată".
El a mai afirmat că remarca lui Juncker a fost "nepoliticoasă" și că este rezultatul unei "lipse de atenție și de cunoștințe corespunzătoare".
Istvan Ujhelyi a precizat că i-a trimis lui Juncker o carte de istorie în engleză "pentru a-l ajuta să înțeleagă mai bine istoria Ungariei și a ungurilor, care este plină de reușite și de tragedii naționale".
Eurodeputatul a evidențiat totuși angajamentul ferm al președintelui CE față de Europa și de valorile europene comune, "chiar dacă performanța sa ca președinte al CE în ultimii patru ani poate fi contestată din mai multe aspecte".