Emisarul special economic al președintelui rus Vladimir Putin va participa, joi, la Washington, la reuniuni cu reprezentanți americani ai administrației Trump, în plină apropiere între Rusia și Statele Unite, cu o tentativă de rezolvare a dosarului ucrainean pe fundal, relatează AFP.
Aceasta este prima vizită a unui oficial rus de rang înalt la Washington de la invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022.
Întâlnirea are loc în condițiile în care președinetele Donald Trump a anunțat taxe vamale grele viznd numeroase țări - dar nu și Rusia -, vizată deja de sanțciuni americane din cauza Războiului din Ucraina și care nu mai este în mod oficial un partener comercial semnificativ, potrivit Washingtonului.
”La 2 și 3 aprilie (...) am reuniuni la Washington cu reprezentanți ai administrației președintelui Donald Trump", a anunțat pe Telegram Kirill Dmitriev fără să dea alte detalii.
Potrivit CNN, Kirill Dmitriev urmează să discute cu emisarul american Steve Witkoff despre reluarea relațiilor bilaterale, foarte puternic degradate de ani de tensiuni, care au culminat după lansarea atacului rus în Ucraina, susținută militar și financiar de către Statele Unite.
Casa Albă nu a confirmat, în acest stadiu, venirea emisarului special rus, scrie news.ro.
Patronul puternicului Fond Suveran rus, Dmitriev anunță în acest comunicat că consideră ”crucial pentru întreaga lume” ”dialogul” dintre Moscova și Washington, recunoscând însă că ”restabilirea” acestui dialog ”nu este un proces ușor”.
”Însă fiecare reuniune, fiecare conversație sinceră ne permite să avansăm”, dă el asigurări.
Adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov a catalogat, la rândul său, drept ”dinamic” dialogul de mai multe săptămâni cu Statele Unite ”despre iritanți” și a evocat ”câteva progrese”, însă ”nicio străpungere” în acest stadiu.