ExclusivExtern· 2 min citire

Emil Hurezeanu: "Germanii au ales să nu ofere prea multe informații despre acest incident"

Emil Hurezeanu: "Germanii au ales să nu ofere prea multe informații despre acest incident"

Emil Hurezeanu: "Germanii au ales să nu ofere prea multe informații despre acest incident"

Publicat19 dec. 2016, 23:30
Actualizat19 dec. 2016, 23:42
SursăREALITATEA TV

Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, a vorbit, în direct la Realitatea TV, despre atentatul terorist din Berlin în urma căruia au murit luni noapte 9 oameni.

Diplomatul a prezentat, în cadrul emisiunii "Jocuri de putere" prezentată de Rareș Bogdan, situația actuală din Berlin și situația victimelor.

"Aici, un camion de câteva tone a intrat în mulțime, într-un târg de Crăciun foarte populat din centrul Berlinului. Ceea ce știm este că sunt 9 morții și peste 50 de răniți, iar șoferul arestat. Zona a fost izolată, până în momentul în care perimetru va fi perfect protejat de pericol. Primarul Berlinului spune că a început o anchetă, iar până dimineață nu vor mai exista informații, nici măcar despre identificarea victimelor. A fost făcută o celulă de criză și la București care va lucra în această noapte, iar de dimineață vom ști mai multe. Berlinul este un oraș deschis tuturor, inclusiv către sirieni. Ba mai mult, în Berlin există și o comunitate turcă foarte puternică. Germanii au ales să nu ofere prea multe informații despre acest incident, în favoarea organizării locului pentru securizarea lui la final. Politicienii germani sunt prudenți în general, la fel ca și presa în ceea ce privește declarațiile și dezvăluiri.

Nimeni nu vorbește despre o coordonare de atacurile teoriste întâmplate astăzi. Nici nu vă pot da mai multe informații despre asta", a spus Emil Hurezeanu, la Realitatea TV.

Un camion a intrat luni seara într-un târg de Crăciun din centrul Berlinului, făcând cel puțin 9 morți și 50 de răniți, transmite agenția DPA, care citează responsabili ai poliției și pompierilor.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 20,15 (19,15 GMT) în Breitscheidplatz, din centrul Berlinului, când un vehicul greu a virat din stradă în interiorul unui târg de Crăciun.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern