Extern· 2 min citire

Efectul BREXIT. Averile celor mai bogați 400 de oameni ai lumii au scăzut la burse

Efectul BREXIT. Averile celor mai bogați 400 de oameni ai lumii au scăzut la burse

Efectul BREXIT. Averile celor mai bogați 400 de oameni ai lumii au scăzut la burse

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 iun. 2016, 12:52

Căderile înregistrate de burse la nivel global în urma votului șoc al britanicilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană au șters 196,2 miliarde de dolari din averile celor mai bogați 400 de oameni ai planetei, în doar două ședințe de tranzacționare bursieră, din care 69,2 miliarde de dolari luni, potrivit datelor Bloomberg, preluat de News.ro.

Miliardarii incluși de Bloomberg în indicele miliardarilor dețin averi cumulate de 3.800 de miliarde de dolari, în scădere cu 1,8% comparativ cu sfârșitul anului.

Impactul a fost resimțit luni în special în Europa, unde 92 de miliardari au pierdut 29,4 miliarde de dolari, în timp ce declinul consemnat pe parcursul a două ședințe de tranzacționare a fost de 81,7 miliarde de dolari.

Comparativ cu sfârșitul anului trecut, averile miliardarilor europeni s-au redus cu peste 45,5 miliarde de dolari, reprezentând un declin de 5,1%.

Un număr de 150 de miliardari din Statele Unite și Canada au pierdut luni 26,7 miliarde de dolari, iar în două zile 62,5 miliarde de dolari. De la începutul anului, averile acestora aproape au stagnat, consemnând o creștere cumulată de numai 236 milioane de dolari.

Cei 26 de miliardari ai Chinei au pierdut luni 1 miliard de dolari, iar în două zile 5 miliarde de dolari. În acest an, averile miliardarilor chinezi s-a redus cu 7,4%, respectiv cu 18,7 miliarde de dolari.

Al treilea cel mai bogat german, Georg Schaeffler, a consemnat luni cea mai mare pierdere, de 1,9 miliarde de dolari.

Cel mai bogat om din Europa, spaniolul Amancio Ortega, a pierdut luni 1,5 miliarde de dolari.

Între miliardarii americani, Bill Gates și Mark Zuckerberg au înregistrat luni cele mai mai pierderi, de 1,8 miliarde de dolari, respectiv 1,6 miliarde de dolari.

Între cei 400 de miliardari din indicele Bloomberg, 69 au realizat luni creșteri ale averilor.

Takemitsu Takizaki, fondatorul Keyence, producător de senzori electronici, a obținut luni cel mai mare câștig, de 579,3 milioane de dolari. Pe locul al doilea se află retailerul  japonez Tadashi Yanai, președintele companiei Fast Retailing din Tokyo, cu o creștere de 552 milioane de dolari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern