Majoritatea membrilor Partidului Conservator își mențin încrederea în premierul Marii Britanii, Theresa May, arată rezultatele votului desfășurat miercuri seară. Potrivit CNN, au fost 200 de voturi "pentru"și 117 "împotrivă". Pentru a rămâne în funcție, Theresa May avea nevoie de minimum 159 de voturi.
UPDATE: Potrivit rezultatelor oficiale, Theresa May a obținut 200 de voturi "pentru" și 117 "împotrivă", astfel că rămâne lider al Partidului Conservator (centru-dreapta) și prim-ministru al Marii Britanii.
Înainte de începerea votului, May a declarat că se va retrage din funcții înainte de alegerile legislative din 2022.
UPDATE: La Londra a început miercuri seară votul de neîncredere față de premierul Theresa May, inițiat în cadrul Partidului Conservator de către deputați membri ai acestei formațiuni ostili acordului privind Brexitul pe care șefa guvernului l-a convenit cu UE.
Rezultatul votului este așteptat în jurul orei 21:00 GMT. Theresa May are nevoie de o majoritate simplă - de 158 din cele 315 voturi ale deputaților conservatori - pentru a rămâne la conducerea Partidului Conservator și a guvernului.
Conform ultimei evaluări făcute de agenția Reuters pe baza declarațiilor din presă și de pe rețelele de socializare, șefa guvernului este susținută de circa 200 dintre deputații conservatori, ceea ce i-ar asigura o majoritate consistentă pentru a trece cu bine de acest vot de neîncredere care este un efect al nemulțumirilor create de prevederile acordului privind Brexitul.
Cu puțin timp înaintea începerii acestui vot, care se va termina în jurul orei 20:00 GMT, Theresa May a anunțat, potrivit unuia dintre deputați, că ea intenționează să demisioneze înaintea viitoarelor alegeri, prevăzute pentru anul 2022.
Un vot de neîncredere în premierul Theresa May va avea loc miercuri, în cadrul Partidului Conservator. Votul a fost declanșat după ce 48 de deputați ai partidului au trimis conducerii o scrisoare în acest sens.
Conservatorii sunt în acest moment divizați de negocierile pentru Brexit, o mare parte a partidului contestând acordul încheiat cu UE și implicit autoritatea premierului Theresa May.
Parlamentarii conservatori vor vota în intervalul orar 18.00-20.00 (20.00-22.00, ora României).
Dacă May va pierde încrederea parlamentarilor, se va organiza un concurs în cadrul Partidului Conservator, la care actualul prim-ministru nu va putea participa.
Demiterea ui May ar putea duce la amânarea ieșirii din UE, care ar urma să se producă la 29 martie 2019.
May a decis deja să amâne votul din parlamentul britanic pentru acordul Brexit, vot care ar fi trebuit să aibă loc marți, și pentru care nu avea suficientă susținere.
May, decisă să meargă până la capăt
„Alegerile pentru un nou lider nu vor schimba principiile fundamentale ale Acordului negociat. Săptămâni întregi petrecute destrămându-ne vor crea doar mai multă divizare, în momentul în care cel mai important este să rămânem uniți pentru a ajuta țara”, a declarat May, după anunțul votului, notează Mediafax.
Prim-ministrul britanic și-a anulat o vizită oficială la Dublin, programată pentru miercuri, în cadrul căreia urma să discute despre Acordul pentru Brexit. May a transmis că va rămâne în țară pentru a-și „susține cauza”.
„Rămân decisă să termin mandatul”, a menționat Theresa May.
„O schimbare în conducerea Partidului Conservator în momentul acesta va fi un risc pentru viitorul țării. Noul lider nu va avea timp să renegocieze, așadar prima decizie pe care o va lua va fi să amâne sau să anuleze ieșirea Marii Britanii din UE”, a declarat May.
„Voi contesta votul de neîncredere cu orice preț”, a adăugat prim-ministrul.