Theresa May ar vrea ca UE să renegocieze acordul pe tema Brexit-ului, pentru a-l aduce într-o formă acceptabilă pentru parlamentarii britanici. Statele UE au semnalat însă deja că nu doresc redeschiderea negocierilor.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, vrea să ceară Uniunii Europene renegocierea Acordului pe tema Brexit, afirmă surse guvernamentale de la Londra, deși Bruxellesul a exclus această posibilitate, notează Mediafax.
Theresa May le-a transmis marți celorlalți membri ai Guvernului de la Londra că vrea să ceară redeschiderea negocierilor cu UE.
Camera Comunelor, care a respins deja Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul, va organiza o serie de voturi pentru aprobarea unor amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată și Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.
Parlamentarii britanici vor dezbate și vor supune la vot marți răspunsul dat premierului Theresa May după respingerea în urmă cu două săptămâni în forul legislativ, cu o majoritate covârșitoare, a planului său privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, notează luni Reuters.
Votul de marți reprezintă o consecință a celui din 15 ianuarie în care parlamentul britanic a respins, cu 432 de voturi la 202, acordul de retragere negociat de Theresa May și Uniunea Europeană. În schimb, marți există șansa de a descoperi ce fel de modificări la strategia sa vor fi necesare pentru a obține sprijinul legislativului, astfel că May poate încerca să renegocieze acordul la Bruxelles și apoi să le ceară parlamentarilor să îl aprobe.