"Au trecut 15 ore. Există martori care au văzut copilul tras sub apă; este evident că nu putea supraviețui sub apă o perioadă atât de mare", a declarat șeriful comitatului Orange din Florida, Jeff Williamson, potrivit Mediafax.
Echipele de intervenție au eutanasiat mai mulți aligatori pentru găsirea resturilor umane ale copilului.
Incidentul a avut loc în stațiunea Disney Grand Floridian, situată în Orlando, Florida. Doi părinți din Nebraska au decis că ar fi o idee bună să facă baie într-o lagună plină de aligatori, după ora 21.00.
În apă au intrat cei doi părinți, un băiat de doi ani și o fată de patru ani. Imediat ce a pus piciorul în apă, copilul în vârstă de doi ani a fost luat de un aligator, fiind căutat de câteva ore de autoritățile americane.
"Tatăl a intrat în apă și a încercat să apuce copilul, dar nu a reușit", a declarat un șerif local, Jerry Demings.
Cincizeci de membri ai echipelor de intervenție și două ambarcațiuni caută și în momentul de față trupul copilului în lagună.
Detalii teribile ies la iveală despre copilul de doi ani "furat" de un aligator, la Disney Florida