Extern· 2 min citire

Descoperire fabuloasă în Mexic! Este pur și simplu impresionant!

Descoperire fabuloasa in Mexic

Descoperire fabuloasa in Mexic

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 dec. 2019, 19:42

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de elitele civilizației maya în urmă cu peste 1.000 de ani în străvechiul oraș Kuluba, aflat în apropiere de actuala stațiune turistică Cancun din estul Mexicului, au anunțat joi reprezentanții Institutului Național de Antropologie și Istorie (INAH) din această țară, citați de Reuters.

Vestigiile acelei clădiri cu înălțimea de șase metri, lungimea de 55 de metri și lățimea de 15 metri sugerează că palatul a rămas nelocuit pentru două perioade îndelungate între anii 600 e.n. și 1050 e.n., au precizat cercetătorii de la INAH.

Civilizația maya a ajuns la apogeu între anii 250 e.n. și 900 e.n., când a administrat regiuni întinse aflate în prezent în sudul statului Mexic, Guatemala, Belize și Honduras.



Palatul a fost descoperit în estul zonei arheologice Kuluba, un foarte important sit prehispanic din statul mexican Yucatan.

Kuluba avea legături strânse cu orașele maya Ek' Balam și, mai ales, Chichen Itza, căzând în cele din urmă sub influența celui din urmă și devenind o parte integrantă a rețelei sale comerciale și teritoriale.



Alături de acel palat nobiliar, experții mexicani explorează în prezent alte patru structuri din zonă, cunoscute sub denumirea "Grupul C" și aflate în piața centrală din Kuluba, inclusiv un altar, rămășițe provenind de la două clădiri rezidențiale și o structură circulară despre care se crede că ar fi fost un cuptor.

Specialiștii în conservare explorează ipoteza reîmpăduririi unor zone din Kuluba cu scopul de a proteja acest sit istoric de efectele negative provocate de vânturi și lumina solară, au precizat reprezentanții INAH.



Situl ar urma să fie deschis pentru public într-un viitor nu foarte îndepărtat, potrivit INAH.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern