Aeroportul din Dubai, cel mai aglomerat din lume pentru traficul internațional, a anunțat sâmbătă reluarea parțială a operațiunilor, după o scurtă suspendare care a avut loc în cursul dimineții. Sâmbătă dimineață, aeroportul din Dubai a fost bombardat cu drone.
UPDATE Emirates a anunțat că „va relua operațiunile” la aeroportul din Dubai, după ce și-a suspendat zborurile timp de aproximativ 30 de minute, relatează CNN.
„Emirates va relua operațiunile. Pasagerii care au rezervări confirmate pentru zborurile din această după-amiază se pot prezenta la aeroport.”
Biroul de presă al Dubaiului a declarat că operațiunile de la aeroport au fost suspendate temporar „pentru siguranța pasagerilor, a personalului aeroportuar și a echipajului de zbor.” Nu au fost oferite alte detalii despre motivul suspendării.
Site-ul FlightRadar24 a arătat că aeronavele evitau aeroportul, unul dintre cele mai aglomerate din lume.
Aeroporturile din Emiratele Arabe Unite sunt noduri importante pentru zborurile din întreaga lume. Anul trecut, hub-urile din Dubai și Abu Dhabi au gestionat împreună 127,7 milioane de pasageri, potrivit datelor oficiale.
În prezent, un număr redus de zboruri operează de la aeroportul din Dubai de când a izbucnit războiul cu Iranul, săptămâna trecută.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Compania aeriană Emirates a anunțat, sâmbătă dimineață, pe rețeaua socială X că toate zborurile către și dinspre Dubai sunt „suspendate până la noi ordine”.
„Vă rugăm să nu vă prezentați la aeroport”, solicită compania călătorilor.
„Emirates va comunica ultimele informații imediat ce vor fi disponibile. Le mulțumim clienților noștri pentru înțelegere și răbdare. Siguranța pasagerilor și a echipajului nostru este prioritatea noastră absolută și nu va fi compromisă în niciun caz”, se mai arată în comunicat.