În Indonezia, țara cu cei mai mulți musulmani, credincioșii au ignorat amenințările teroriste, aglomerând bisericile păzite de armată.
În Afghanistan soldații de la o bază militară din Kabul s-au deghizat în Moși Crăciuni și în elfi.
În Sri Lanka Crăciunul a fost sărbătorit însă fără prăjituri anul acesta. Prețul ouălor și al untului a crescut de șase ori în acest an din cauza războiului civil, care a determinat creșterea inflației.
În China, autoritățile au încercat să oprească manifestațiile creștine de orice fel, considerând că asemenea sărbători importate din alte culturi ar putea să aibă influențe negative asupra tradițiilor proprii.
În Australia oamenii au dansat în ploaia de vară ce a venit să stingă un incediu ce izbucnise din cauza secetei. Astfel 800 de pompieri ce au luptat cu flăcările timp de trei săptămâni au putut să își petreacă Crăciunul acasă.
La Betleem, în ciuda numărului redus de pelerini străini din cauza conflictului pelestino-israelean, atmosfera de Crăciun a fost înălțătoare pentru cei prezenți.
Europenii, cu gândul la războiul din Somalia și la alte conflicte, au sărbătorit Crăciunul purtând în suflet speranța păcii pentru întreaga lume.
Astfel, Papa Benedict XVI a făcut apel la oprirea războiului din Orientul Mijlociu și la rezolvarea lungului conflict ditre Israel și Palestina prin dialog deschis și dorință de cooperare.
Soldații amreicani din Kosovo au sărbătorit Crăciunul împărțind jucării copiilor de acolo.
Și regina Elisabeta a-II-a, în discursul său de Crăciun a îndemnat întreaga lume la toleranță religioasă dar și la respect reciproc între cei tineri și cei bătrâni, într-o lume aflată într-o schimbare continuă.