Extern· 1 min citire

FOTO | Codul QR de pe certificatul COVID al președintelui Emmanuel Macron, distribuit pe rețelele sociale

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Publicat21 sept. 2021, 22:39
Actualizat21 sept. 2021, 22:40

Codul QR de pe certificatul digital COVID al președintelui francez Emmanuel Macron circulă de câteva ore pe rețelele de socializare, deși este vorba despre una dintre cele mai bine păzite persoane din țară. Incidentul ridică semne de întrebare cu privire la securitatea datelor înalților oficiali francezi.

Prin scanarea codului, cu ajutorul aplicației TAC Verif, pot fi verificate datele legate de vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală a utilizatorului respectiv. Iar codul QR despre care se spune că i-ar aparține lui Macron arată că acesta ar fi primit serul produs de compania Pfizer, relatează Le Parisien.

Emmanuel Macron a fost vaccinat pe 31 mai, fiind înregistrat oficial în baza de date o lună și jumătate mai târziu. Astfel, informațiile publice corespund cu cele care fac acum înconjurul rețelelor de socializare.

,,Acest sistem funcționează, dar a existat o încălcare a eticii din partea unuia sau mai multor profesioniști din domeniul Sănătății. Cineva a făcut o copie a codului QR și a vehiculat-o în mod voluntar sau neglijent”, a declarat Palatul Élysée pentru BFMTV.

Contactați de Le Parisien, reprezentanții președintelui Franței au declarat că ”se iau măsuri” pentru a asigura securitatea datelor lui Emmanuel Macron.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern