Extern· 2 min citire

BREXIT. Germania face cea mai amuzantă concesie pentru menținerea Marii Britanii în UE

BREXIT. Germania face cea mai amuzantă concesie pentru menținerea Marii Britanii în UE

BREXIT. Germania face cea mai amuzantă concesie pentru menținerea Marii Britanii în UE

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 iun. 2016, 13:23

Tabloidul german Bild le promite britanicilor șezlonguri și goluri într-un ultim îndemn de a vota să rămână în UE.

Tabloidul german Bild le promite joi britanicilor că germanii nu vor ocupa toate șezlongurile și că vor renunța la portarul lor la următoarele lovituri de departajare, evocând astfel stereotipuri prietenoase într-o ultimă pledoarie în care-i îndeamnă pe insulari să aleagă să rămână în UE în referendumul de joi, relatează Reuters.

Britanicii decid viitorul țării lor și al Europei joi, într-un referendum asupra apartenenței regatului la Uniunea Europeană, în contextul în care sondaje de opinie creditează taberele "Leave" și "Remain" cor la cot.

"Dragi britanici, dacă rămâneți în UE (...), atunci noi vom recunoaște golul de pe Wembley", scrie Bild deasupra unei imagini cu golul controversat al lui Geoff Hurst în prelungirile Finalei Cupei Mondiale din 1966, când englezii i-au învins pe vest-germani.

Evocând decenii de rivalitate pe terenul de fotbal, ziarul scrie că Germania va juca fără portar la următoarele lovituri de departajare între echipele celor două țări.

Germanii sunt considerați de suporterii britanici drept principalii lor rivali. Germania a învins Anglia în lovituri de departajare în semifinalele Campionatului Mondial din 1990 și în semifinalele Euro 1996.

Referindu-se la glume vechi de decenii între cele două națiuni, cel mai vândut ziar german promite că va pune prosoape pe șezlonguri rezervate britanicilor în cele mai bune locuri de la piscinele hotelurilor și că nu va folosi loțiune de protecție solară din solidaritate cu britanicii arși de soare.

În cazul în care Marea Britanie va rămâne în UE, Bild promite de asemenea să furnizeze personaje negative pentru fiecare film cu James Bond, să-și dea ceasul înapoi cu o oră astfel încât să aibă același fus orar cu Marea Britanie și să introducă o directivă europeană prin care să fie interzisă spuma la bere.

Der Spiegel a publicat luna aceasta o ediție bilingvă germano-engleză a suplimentului său săptămânal în care a pledat cu putere ca britanicii să voteze să rămână în UE.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern