Extern· 1 min citire

Bancomate din Europa, inclusiv din România, vizate de numeroase atacuri cibernetice în 2016

Bancomate din Europa, inclusiv din România, vizate de numeroase atacuri cibernetice în 2016

Bancomate din Europa, inclusiv din România, vizate de numeroase atacuri cibernetice în 2016

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 nov. 2016, 22:06

Un grup infracțional din care fac parte est-europeni a comis anul acesta numeroase atacuri cibernetice la bancomate din Europa, inclusiv din România și Republica Moldova, arată un raport al companiei ruse pentru securitatea informatică Group IB.

Compania rusă pentru securitatea informatică Group IB a refuzat să dezvăluie numele băncilor vizate, precizând doar că victime ale atacurilor la bancomate s-au înregistrat în Armenia, Belarus, Bulgaria, Estonia, Georgia, R.Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Spania, Marea Britanie, informează site-ul agenției Reuters, preluat de Mediafax.ro.

Dmitri Volkov, director în cadrul firmei Group IB, a declarat că se așteaptă la intensificarea atacurilor cibernetice care vizează bancomate.

Modul de operare pare a fi unul nou - hackeri lansează online atacuri care vizează automate bancare, aparatele primesc comanda de a elibera numerar, colectat de echipe infracționale detașate pe teren.

Diebold Nixdorf și NCR Corp, două companii producătoare de bancomate, au transmis că sunt la curent cu atacurile și colaborează cu clienții pentru atenuarea riscurilor. În afară de furturile semnalate în Europa, au fost înregistrate cazuri și în Taiwan, Thailanda, Kîrgîzstan și Malaysia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern