Extern· 1 min citire

Atac în Siria al avioanelor militare israeliene

Atac în Siria al avioanelor militare israeliene

Atac în Siria al avioanelor militare israeliene

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 nov. 2017, 16:31

Avioane militare israeliene au atacat poziții situate în provincia siriană Homs, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate siriene și libaneze citate de site-ul israelian de informații militare DebkaFile, citat de Mediafax.

Potrivit surselor citate, raidurile aeriene israeliene au avut loc miercuri seară, vizând o "zonă industrială" situată la 30 de kilometri sud de orașul Homs, situat în vestul Siriei, în apropierea frontierei cu Libanul.

Armata siriană a lansat rachete antiaeriene S-2 și S-75 spre avioanele militare israeliene.

Surse din cadrul mișcării șiite libaneze Hezbollah au declarat pentru postul de televiziune Mayadin că bombardamentele israeliene au vizat complexul industrial Hisya, situat la periferia orașului sirian Homs.

Informațiile nu au fost confirmate oficial nici de Siria, nici de Liban. Israelul nu a făcut niciun comentariu pe această temă.

Armata israeliană a efectuat frecvent raiduri aeriene în Siria, vizând transporturi de armament destinate mișcării șiite libaneze Hezbollah.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern