Atac armat într-un mall din Copenhaga, capitala Danemarcei. Poliția a anunțat că mai multe persoane au fost rănite.
UPDATE 22:55 - Suspectul arestat de poliție mai devreme în cursul serii este un "etnic danez" în vârstă de 22 de ani, a declarat inspectorul-șef al poliției din Copenhaga, Soeren Thomassen, într-o conferință de presă.
UPDATE 22:53 - Tragedia s-a produs în galeria comercială Fields din cartierul Amager, situat între centrul orașului si aeroportul capitalei daneze.
Atunci când au fost auzite primele focuri de armă, mai mult de o sută de persoane s-au repezit să iasă din centrul comercial, potrivit unor martori citați de media daneze.
"Deocamdată, nu știm cu siguranță numărul răniților sau al morților, dar este foarte grav", a declarat primarul orașului Copenhaga, Sophie H. Andersen, citată de AFP.
Mai multe persoane au fost împușcate în seara zilei de duminică într-un mare centru comercial din Copenhaga, a anunțat poliția daneză, informează AFP și Reuters.
Importante întăriri ale poliției au fost desfășurate lângă galeria comercială Fields din cartierul Amager, situat între centrul orașului și aeroportul capitalei, a precizat poliția capitalei daneze pe Twitter. "Suntem la fața locului, au fost trase focuri de armă și mai multe persoane au fost împușcate", a anunțat poliția.
La scurt timp, poliția din Copenhaga a anunțat că o persoană a fost arestată în legătură cu atacul din centrul comercial. "O persoană a fost arestată în legătură cu atacul armat din centrul comercial Fields. Nu avem deocamdată posibilitatea de a spune mai mult despre identitatea acestei persoane", a adăugat poliția pe Twitter.
Atunci când au fost auzite primele focuri de armă, mai mult de o sută de persoane s-au repezit să iasă din centrul comercial, potrivit unor martori citați de mass-media daneze.
Poliția le-a cerut persoanelor aflate în clădire să aștepte ca efectivele sale să ajungă în interior și tuturor altor persoane să se îndepărteze de locul atacului.