Un acord privind un armistițiu permanent a fost încheiat pentru a pune capăt celor 50 de zile de război între mișcarea islamistă Hamas și Israel în Fâșia Gaza, a anunțat, marți, un oficial palestinian, scrie Mediafax. UPDATE: Israelul a acceptat propunerea egipteană pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza, a indicat marți un înalt oficial israelian, citat de agenția Reuters.
Armistițiul între Hamas și Israel va intra în vigoare marți, la ora 16.00 GMT (19.00 ora României), în Fâșia Gaza, a anunțat un oficial palestinian sub acoperirea anonimatului, citat de AFP.
Președintele Mahmoud Abbas urmează să anunțe la deschiderea unei reuniuni a conducerii palestiniene, prevăzută pentru ora 16.00 GMT (19.00, ora României), detaliile acestui acord, care prevede în special "ridicarea blocadei în Fâșia Gaza" impusă de Israel în 2006, principala solicitare a palestineinilor, a precizat oficialul, sub acoperirea anonimatului.
Mișcarea islamistă palestiniană a confirmat ulterior acordul în vederea unui armistițiu cu Israelul, considerând că reprezintă "o victorie pentru rezistență", referire la grupările armate din Fâșia Gaza.
Moussa Abou Marzouq, unul dintre liderii Hamas în exil care a participat la negocierile de la Cairo în vederea unui armistițiu, a anunțat, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că acordul reprezintă "o victorie pentru rezistență", iar ora exactă a intrării în vigoare a armistițiului urmează să fie precizată ulterior.
Războiul dintre armata israeliană și grupările palestiniene s-a soldat în 50 de zile cu peste 2.130 de morți în rândul palestinienilor și cu 68 de victime în rândul israelienilor.