Cel puțin doi soldați americani au murit și doi au fost au fost răniți, sâmbătă, într-un atac asupra unui convoi militar în Afganistan, informează New York Times.
Un vehicul militar american a fost lovit sâmbătă de un dispozitiv exploziv improvizat în Afganistan, a comunicat misiunea NATO ''Resolute Support'', fără a preciza dacă există victime, transmite DPA.
''Evaluăm situația și vom oferi mai multe informații atunci când vor fi disponibile'', a declarat un purtător de cuvânt pentru agenția germană.
Talibanii au revendicat atacul, precizând că acesta a avut loc în provincia Kandahar, din sudul țării.
Atacul a avut loc în urma unei bombe plasate pe marginea drumului în sudul Afganistanului, a declarat, într-un comunicat, comanda militară a Statelor Unite din Afganistan. Cei doi morți și doi răniți sunt primele victime militare americane din Afganistan în acest an.
Victimele se aflau într-un vehicul militar american care a călcat pe o bombă pe marginea drumului în provincia Kandahar, unde au efectuat operațiuni ca parte a misiunii NATO, condusă de americanii, potrivit declarației citate de NY Times.
Într-un tweet, un purtător de cuvânt al talibanilor a indicat că explozia a lovit un vehicul al ''invadatorilor americani''. Acesta a fost distrus și toți ocupanții au fost uciși, a susținut purtătorul de cuvânt.
Anul trecut, 20 de militari americani au murit în Afganistan în incidente de luptă.
SUA mai au staționați în Afganistan în jur de 12.000 de militari, față de circa 100.000 în 2011.
Dintre cei rămași, aproape 8.000 participă la misiunea NATO de instruire și asistență.