Rusia va crea în 2016 trei noi divizii militare pe flancul de vest și va introduce în serviciu cinci noi regimente de rachete strategice nucleare, a declarat marți, citat de agenții, ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu, relatează Reuters în pagina electronică, citată de Mediafax.
Șoigu a făcut acest anunț în contextul unei reforme - în cadrul căreia Moscova preconizează cheltuieli în valoare de miliarde dolari - a armatei ruse, care efectuează în prezent atacuri aeriene în Siria, după ce a contribuit la anexarea, în 2014, regiunii ucrainene Crimeea.
Șoigu nu a motivat crearea acestor noi divizii, însă a apreciat că va fi una dintre cele mai importante sarcini de anul acesta ale Ministerului Apărării. El a mai anunțat că în 2016 urmează să aibă loc controale la fața locului în fiecare district militar.
"Principalul nostru efort ar trebui să vizeze consolidarea potențialului forțelor noastre nucleare strategice și realizarea programului în domeniul Apărării spațiale", a declarat Șoigu la această reuniune, citat de RIA Novosti.
"Cinci regimente de rachete, echipate cu rachete moderne, complexe, vor intra în serviciul activ în 2016", a anunțat ministrul.
De asemenea, este necesară o îmbunătățire a infrastructurii de susținere a forțelor nucleare, a mai subliniat Șoigu, dând ca exemplu instalațiile în care își au baza submarinele nucleare și bombardierele nucleare cu rază lungă de acțiune.
Într-un clasament al celor mai importante zece puteri militare din lume, realizat în fiecare an de site-ul Global Firepower, Rusia ocupă locul 2, după Statele Unite ale Americii.
Ierarhia este realizată în baza unor indici care iau în calcul mai mulți factori, precum capacitățile militare terestre, aeriene și maritime ale fiecărei țări, numărul de militari, resursele de care dispune țara respectivă, situația financiară și poziția geografică.
Statele Unite ale Americii ocupă de mult timp prima poziție în clasament.