Germania, sceptică la propunerea lui Merkel de a negocia cu Bashar al-Assad

Friday, 25 September 2015, 12:03 Sursă: REALITATEA.NET

Sugestia cancelarului german Angela Merkel de a-l include pe președintele sirian Bashar al-Assad în discuțiile privind soluționarea conflictului din Siria s-a lovit de un zid de scepticism în întreg spectrul politic joi, relatează DPA.

Adaugă părerea ta

Chiar și ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier, a părut să facă pași înapoi față de afirmația cancelarului. El a afirmat că negocierile directe cu Al-Assad nu ar trebui să fie primul lucru pus pe tapet la deschiderea negocierilor.

'Nu este chestiunea care trebuie pusă în primul rând pe tapet. Problema este să punem capăt luptelor după cinci ani de război în Siria', a spus Steinmeier. Angela Merkel a făcut această declarație în cursul nopții de miercuri spre joi, după încheierea summitului UE privind criza refugiaților de la Bruxelles. 'Trebuie să discutăm cu mulți actori implicați, inclusiv cu Al-Assad', a spus Merkel.

 

La Berlin, responsabilii cu politica externă din cadrul coaliției la guvernare au avertizat împotriva cooperării cu președintele sirian Bashar al-Assad, potrivit ziarului 'Die Welt'. Roderich Kiesewetter, principalul expert în politică externă al CDU/CSU, a declarat că Al-Assad trebuie să plătească un preț dacă ar fi să negocieze cineva cu el și că trebuie transmis clar 'disconfortul' cu care s-ar face acest lucru. El a cerut înființarea unei zone de protecție pentru trupe la sol trimise sub mandat ONU.

'Trebuie să fim foarte atenți să nu creăm iluzia că o simplă schimbare de direcție a lui Bashar al-Assad ar duce la o soluție rapidă în criza din Siria', a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt pentru politică externă al facțiunii parlamentare a SPD, Niels Annen. El a adăugat că, firesc, cei implicați în soluționarea crizei trebuie să fie pregătiți să discute cu toate părțile implicate. Însă, a completat el, o soluție pe termen cu lung cu Al-Assad nu este posibilă. 'Nu putem uita că dictatorul sirian este responsabil pentru peste 250.000 de morți, și din cauza acestui lucru, pentru majoritatea refugiaților', a avertizat el.

Afirmațiile lui Merkel au fost salutate la Moscova, întrucât corespund cu opiniile președintelui rus Vladimir Putin, a declarat pentru agenția rusă Interfax purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Este 'nerealist' să-l excluzi pe 'președintele legitim' al Siriei de la discuțiile pentru soluționarea conflictului, susține Peskov. Rusia este un aliat apropiat al Siriei și a trimis arme regimului Al-Assad. Pe de altă parte, SUA, Marea Britanie și Franța s-au pronunțat împotriva unor eventuale discuții cu președintele sirian. Totuși, potrivit unor cercuri guvernamentale de la Berlin, afirmațiile lui Merkel nu reprezintă o schimbare bruscă de poziție și nu este o noutate faptul că președintele sirian, care până acum a fost izolat de Occident, trebuia implicat în discuții. Principala dificultate este însă de aduna la aceeași masă toate părțile pentru negocieri de pace printre care se află, pe lângă Rusia, și Iran și Arabia Saudită.

Din cauza calendarului său, Angela Merkel se pare că nu va avea posiblitatea să discute cu Vladimir Putin la summitul ONU privind dezvoltarea durabilă de la New York, care începe vineri și se termină duminică. Totuși, șeful diplomației, Frank-Walter Steinmeier, se va afla săptămâna viitoare la New York pentru lucrările Adunării Generale a ONU, notează DPA.

După moartea a 250.000 oameni și exodul a milioane de refugiați, trebuie făcuți pași decisivi pentru a dezamorsa conflictul din Siria, a declarat Steinmeier joi seară, înaintea unei întâlniri la Paris cu omologii săi francez și britanic și cu Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe. El a subliniat că interesele divergente nu ar trebui să mai stea în calea acțiunii comune a comunității internaționale. 'Avem nevoie urgent de o inițiativă comună pentru a ne asigura că Siria va rămâne un stat unit și secular', a spus Steinmeier, subliniind încă o dată că nu va exista o soluție militară la conflictul din Siria.

Alte articole din: Ultimele Stiri