Extern· 1 min citire

Alertă cu bombă la stadionul din Lille, înaintea meciului Italia - Irlanda

Alertă cu bombă la stadionul din Lille, înaintea meciului Italia - Irlanda

Alertă cu bombă la stadionul din Lille, înaintea meciului Italia - Irlanda

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 iun. 2016, 15:19

Sala de presă a stadionului Pierre Mauroy din Lille a fost evacuată, miercuri, pentru scurt timp, după o alertă care s-a dovedit a fi falsă, cu câteva ore înaintea meciului Italia - Irlanda, din grupa E de la Euro-2016, arbitrat de Ovidiu Hațegan, informează As.

Incidentul a avut loc miercuri dimineață. O echipă specializată în astfel de situații, cu câini care pot detecta substanțele explozive, a cercetat zona și, după ce s-a văzut că nu existau motive de îngrijorare, jurnaliștii și personalul de la stadion au avut din nou acces în sala de presă, scrie News.ro.

Marca scrie că în sală a existat un pachet suspect și că acesta a fost detonat de geniști din precauție.

Pe arena din Lille se va disputa, de la ora 22.00, meciul Italia - Irlanda, din ultima etapă a grupei E de la Euro-2016, joc arbitrat de o brigadă formată din Ovidiu Hațegan (central), Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe (asistenți), Alexandru Tudor,  Sebastian Colțescu (adiționali) și Tasos Sidiropoulos (rezervă, Grecia).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern