Uniunea Europeană este îngrijorată de riscul de paralizie politică în Italia după alegerile legislative de duminică, 4 martie, și mizează pe un acord de mare coaliție între familiile politice proeuropene pentru evitarea ''celui mai rău scenariu'', notează France Presse, citată de Agerpres.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a rezumat, de altfel, sentimentul general: ''Aș vrea ca Italia, după 4 martie, să poată avea un cabinet care să guverneze'' prin sprijin parlamentar.
Partenerii europeni ai Italiei au refuzat orice comentariu la summitul informal care a avut loc vineri la Bruxelles. Cu toate acestea, unii acționează în spatele ușilor închise pentru a favoriza o alianță între Silvio Berlusconi, liderul Forza Italia (dreapta), și Matteo Renzi, secretarul general al Partidului Democrat (PD, centru-stânga), dacă niciunul dintre aceștia nu va reuși să obțină o majoritate în urma scrutinului, au dezvăluit pentru France Presse mai multe surse europene.
Președintele francez Emmanuel Macron a discutat de mai multe ori cu Matteo Renzi, care i-a susținut campania și i-a reluat sloganul ''En Marche''.
Demersul european este similar celui aplicat liderului social-democrat german Martin Schulz, îndemnat să intre în negocieri cu cancelarul conservator Angela Merkel pentru formarea unui guvern de coaliție în Germania.
La rândul său, Silvio Berlusconi este ''abordat'' de membrii cei mai influenți ai familiei sale europene, Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta), din care face parte și Forza Italia, au explicat pentru AFP surse europene.
Alianța partidului lui Berlusconi cu formațiuni de extremă dreapta - Liga Nordului și Fratelli d'Italia - are vânt în pupă pe măsura apropierii scrutinului, dar rezultatul acestuia rămâne incert și ar putea conduce la un parlament fără majoritate stabilă.
Scrutinul are loc după un sistem complex - proporțional și majoritar - și permite obținerea unei majorități parlamentare cu 40%-45% din voturi.
Conform celor mai recente sondaje, coaliția de dreapta/extremă dreapta este creditată cu 37%-38% din intențiile de vot, dintre care 17%-18% pentru Forza Italia, în timp ce pentru PD ar vota 22% dintre alegători.
Berlusconi, neeligibil din cauza unei condamnări pentru fraudă fiscală, rămâne totuși de neevitat și consideră că el este cel care 'va face jocurile'.
Miliardarul de 81 de ani a fost primit ca prieten la sfârșitul lui ianuarie la Bruxelles de Jean-Claude Juncker, iar Angela Merkel îl consideră din nou un partener în politică, după ce exercitase presiuni pentru a-l constrânge să demisioneze în noiembrie 2011.
Potrivit unui responsabil european, toate aceste ''mari manevre'' au un singur scop: blocarea accesului la guvernare al Mișcării Cinci Stele (M5S), partidul populist fondat de umoristul Beppe Grillo, formațiune creditată cu aproape 28% din intențiile de vot.
''Opinia publică italiană este pe cale să basculeze spre partidele antieuropene care au un discurs antiimigranți'', se arată îngrijorat un alt responsabil de la Bruxelles.
În cazul unui impas în parlament, unii actori europeni consideră drept o certitudine un acord de coaliție între Forza Italia și Partidul Democrat pentru susținerea prim-ministrului în exercițiu, Paolo Gentilloni, văzut la Uniunea Europeană ca un ''centrist''.
Alții au însă îndoieli: ''Am sentimentul că nimeni nu va avea majoritatea, nici chiar o mare coaliție. Există un risc real de blocaj al sistemului'', anticipează unul din responsabilii cei mai sceptici de la Bruxelles.
Jean-Claude Juncker s-a făcut ecoul acestei temeri atunci când a avertizat joi, într-o conferință de presă la Bruxelles, că ''trebuie să ne pregătim pentru cel mai rău scenariu''.
El s-a declarat preocupat de toate incertitudinile care apasă în prezent asupra Europei, citând ''referendumul intern al social-democraților germani privind acordul de coaliție cu creștin-democrații'', al cărui rezultat va fi anunțat pe 4 martie, în aceeași zi cu scrutinul din Italia, și ''înmulțirea guvernelor minoritare''.
''Dacă se combină toate aceste incertitudini (...) am putea avea o reacție puternică a piețelor financiare în a doua săptămână din martie'', a prevenit Juncker.
Avertismentul său a provocat însă proteste și Claude Juncker s-a văzut nevoit să se apere de acuzația că ar fi vrut să influențeze votul italienilor.
Mesajul nu i-a șocat însă pe toți italienii. ''Nu înțeleg agitația din jurul declarațiilor lui Juncker. Nu este oare ceea ce toată lumea spune?'', a subliniat copreședinta Verzilor europeni, Monica Frassoni.