Silvio Berlusconi, a cărui istorie personală din ultimii 25 de ani se confundă cu cea a Italiei, este simbolul ''eternei reîntoarceri'' pe scena politică din Peninsulă, în al cărei prim-plan revine acum, la 81 de ani, după ce fusese ''îngropat'' politic de nenumărate ori, notează AFP, citată de Agerpres.
''Berlusconi are 12 sau 13 vieți, e o pisică la pătrat'', a recunoscut recent Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat (PD, centru-stânga).
Cu siguranță, zâmbetul ''caimanului'', unul dintre numeroasele supranume ale magnatului, și-a pierdut din mobilitate, iar operațiile de lifting facial au lăsat urme pe un chip cu un machiaj ''gros ca parchetul'', după cum a scris un editorialist al cotidianului La Repubblica.
Prea puțin contează însă, pentru că, așa cum a scris recent Berlusconi pe Twitter, el este ''precum vinul de calitate''. ''Pe măsură ce îmbătrânesc devin tot mai bun, iar acum sunt perfect''.
Întrebat despre eventualul său succesor, liderul Forza Italia (dreapta) a dat asigurări: ''Nu e ușor să găsești un geniu, dar, cum voi trăi până la 120 de ani, îl voi găsi''.
Din cauza vârstei, a fost nevoit să renunțe la reuniuni de campanie și la băi de mulțime, dar rămâne omniprezent la posturile de radio, de televiziune și în ziare, dintre care multe îi aparțin.
Născut la 29 septembrie 1936, fiul unui angajat bancar din Milano, Silvio Berlusconi începe să lucreze ca animator pe vapoare de croazieră, unde cântă și spune istorii amuzante.
După ce obține o licență în drept, se lansează în afaceri, începând astfel o ascensiune irezistibilă, care ridică semne de întrebare în privința averii sale, în legătură cu care a păstrat întotdeauna echivocul.
Holdingul familiei Berlusconi, Fininvest, include trei canale de televiziune, ziare, editura Mondadori și multe altele participații.
Silvio Berlusconi, fan al fotbalului, a fost și președinte timp de 31 de ani al clubului AC Milan, care a câștigat de cinci ori Liga Campionilor în epoca sa, înainte de a-l vinde unor investitori chinezi, în aprilie 2017.
În 1994, susținând că se teme de o preluare a puterii de către stânga, se lansează în politică, sprijinit de imperiul său mediatic, pentru a crea Forza Italia.
În urma unei campanii-fulger ce constituie un model de marketing politic, devine șef al guvernului, dar cade de la putere după șapte luni, abandonat de aliații săi. Revine în 2001 și rămâne prim-ministru timp de cinci ani, un record pentru Italia postbelică.
Învins în alegerile din 2006, își ia revanșa doi ani mai târziu, instalându-se la conducere pentru a treia oară. Însă în noiembrie 2011, supus unei puternice contestări, este nevoit să-i cedeze economistului Mario Monti frâiele unei Italii aflate într-o gravă criză financiară.
În continuare fără moștenitor politic, reapare pe scena politică în primăvara lui 2013, câștigând o treime din locurile din parlament, un scor care obligă stânga la o alianță complicată cu cel pe care l-a considerat mereu inamicul său istoric.
Dar la 1 august, odiseea problemelor sale judiciare îi aduce prima condamnare definitivă, pentru fraudă fiscală: un an de închisoare, pe care îl ispășește prestând muncă în folosul comunității într-o casă pentru persoane vârstnice.
Simultan, Berlusconi își pierde mandatul de senator și dreptul de a candida, dar decizia la plângerea sa depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este așteptată mai devreme de câteva luni.
Gustul său asumat pentru femei frumoase, inclusiv dame de companie, explodează în scandalul ''Rubygate'' și al petrecerilor ''bunga-bunga'', dosar în care este însă achitat definitiv de Curtea de Casație.
Tată a cinci copii proveniți din două căsătorii și de mai multe ori bunic, aflat din 2011 într-un cuplu cu o femeie cu aproape 50 de ani mai tânără decât el, Silvio Berlusconi suscită în rândul compatrioților săi adulație necondiționată sau ură viscerală.
Hiperactiv, victimă a unei indispoziții fizice în 2006, îi este implantat un stimulator cardiac, dar în iunie 2016 este supus unei operații pe cord deschis.
Cu toate acestea, ''nemuritorul'', așa cum l-a supranumit unul din aliații săi din politică, rămâne în fruntea ''trupelor'' sale. Și, chiar dacă nu va putea prelua direct puterea în caz de victorie, se delectează în avans cu rolul de dirijor în culise.
