La mai puțin de două luni până când germanii își vor alege un nou parlament federal (Bundestag) în septembrie, un sondaj Stern-RTL Wahltrend publicat miercuri sugerează că Angela Merkel ar obține un al patrulea mandat de cancelar, relatează agenția Xinhua, citată de Agerpres.
Partidele-surori conservatoare Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU) conduc împreună cu 40% din sprijinul electoratului. În schimb, sondajul arată că Partidul Social Democrat (SPD), condus de fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz, stagnează la 22% din intențiile de vot.
După o creștere inițială a sprijinului când a preluat conducerea SPD în martie 2017, Schulz s-a străduit să traducă așa-zisul "efect Schulz" într-un efect electoral de durată.
De atunci, SPD a suferit înfrângeri în alegerile din trei landuri - Saarland, Schleswig-Holstein și Renania de Nord-Westfalia -, ridicând întrebări legate de capacitatea sa de a concura cu Merkel.
Merkel continuă să se bucure de un avantaj semnificativ asupra altor candidați în categoria celor pentru care respondenții sondajului ar vota dacă ar putea să își exercite direct dreptul de vot pentru cancelarie. Deși deține postul de cancelar german de 12 ani, Merkel încă mai poate conta pe sprijinul a 52% din alegători.
Potrivit sondajului, partidul de stânga Die Linke ar obține 9% din voturi, Partidul Liberal Democrat (FDP) se plasează pe aceeași poziție cu Partidul Verde (Gruene), la 8%, iar partidul populist de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) este pe ultimul loc, cu 7% din intențiile de vot.
În consecință, atât o coaliție între CDU/CSU și SPD, cât și un pact între CDU/CSU și FDP sau Partidul Verde ar fi posibilități pentru un nou guvern în toamnă.