Nimeni nu poate fi atât de naiv încât să creadă că atacul cu rachete americano-franco-britanic asupra unor obiective din Siria, bănuit a ascunde arme chimice şi biologice, a fost lansat de dragul populaţiei sau în memoria celor aproape 2000 de sirieni (din 500.000) care au murit gazaţi în propria lor patrie.
Mereu e vorba despre interese şi calcule reci.
În cazu lui Donald J. Trump – calificat în editorialul din New York Times de acum două zile drept “un preşedinte impulsiv cu o judecată dubioasă” demersul se cheamă “wagging the dog”.
Pentru toţi trei (liderul de la Casa Albă, preşedintele Franţei şi premierul britanic) e frustrant din cale afară să vadă cum, pe greşelile lor strategice, Rusia şi Iranul s-au înstăpânit în Siria şi domină Orientul Mijlociu. Relaţia strânsă cu anumite ţări din Golf, faptul că prinţul moştenitor Muhammad bin Salman al Arabiei Saudite, conducătorul de facto al teocraţiei, a fost primit cu onoruri la Washington, Londra şi Paris, împărţind cu mărinimie miliardele de petrodolari, nu-i ajută pe liderii marilor democraţii occidentale să recâştige regiunea. Îi impinge doar spre o empatie selectivă – se încăpăţânează să nu vadă dezastrul umanitar creat de saudiţi în Yemen, de pildă.
