Extern· 1 min citire

Accident rutier groaznic: 16 morți și 17 răniți

Accident rutier groaznic: 16 morți și 17 răniți

Accident rutier groaznic: 16 morți și 17 răniți

Publicat27 apr. 2019, 18:53
Actualizat27 apr. 2019, 19:35

Cel puțin 16 migranți subsaharieni și-au pierdut viața sâmbătă în Maroc și alți 17 au fost răniți, ''mai mult sau mai puțin grav'', după ce vehiculul lor a căzut într-un canal de irigații în nord-estul țării.

Migranții răniți, ''candidați la imigrație clandestină proveniți din țări ale Africii subsahariene'', au fost transportați la spitalul din Berkane și a fost deschisă o anchetă pentru ''elucidarea circumstanțelor accidentului'', a precizat MAP, citând autoritățile locale, preluate de Agerpres.

Șoferul vehiculului, care a fugit de la locul accidentului, este căutat de poliție, potrivit sursei. Accidentul a avut loc pe o șosea secundară ce leagă orașele Saidia și Nador, nu departe de enclava spaniolă Melilla.

Vehiculul transporta aproape 50 de migranți subsaharieni, potrivit unui mesaj pe Facebook al filialei din Nador a Asociației marocane a drepturilor omului (AMDH), care a indicat un ''bilanț provizoriu de 19 morți''.

Autoritățile marocane au oprit anul trecut 89.000 de ''tentative de imigrare ilegală'', dintre care 29.000 pe mare, potrivit cifrelor oficiale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern