Scriitorul japonez Akiyuki Nosaka a murit miercuri, 9 decembrie, la vârsta de 85 de ani.
Nosaka, autorul romanului "Mormântul licuricilor", a fost găsit inconștient în casă, de către soția lui. Aceasta a chemat imedia o ambulanță, care l-a transportat la spital pe scriitor.
Din nefericire, o oră mai târziu, medicii i-au pronunțat decesul, relatează animenewsnetwork.com.
Akiyuki Nosaka s-a născut în Kamakura, în anul 1930. Romanul "Mormântul licuricilor" se bazează pe experiența sa de după războiul în care și-au pierdut viața sora lui și alți câțiva membri ai familiei.
Cartea a fost transpusă și pe marile ecrane în anul 1988, într-un film animat regizat de Iaso Takahata.
Autorul a fost recompensat și cu premiul Naoki, cea mai importantă distincție japoneză în domeniul literaturii, pentru volumul "America Hijiki".