Extern· 1 min citire

6 kurzi și 2 jihadiști, uciși într-un atac eșuat, revendicat de Statul Islamic, vizând o închisoare kurdă din orașul Rakka, Siria - VIDEO

Atac/ Captură Twitter

Atac/ Captură Twitter

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 dec. 2022, 18:00

Șase membri ai forțelor de securitate kurde au fost uciși, luni, într-o luare cu asalt eșuată a grupării Statul Islamic (SI) a unui cartier general al forțelor kurde în care se află o închisoare cu jihadiști, la Rakka, în nordul Siriei, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR). Orașul Rakka este fosta capitală a grupării jihadiste Statul Islamic în Siria.

Potrivit sursei citate, doi jihadiști au fost uciși în atacul din fosta ”capitală” a ”califatului” proclamat de Statul Islamic, relatează AFP, preluată de News.ro.

Administrația autonomă kurdă a confirmat că șase membri ai forțelor kurde de securitate au fost uciși.

Statul Islamic a revendicat atacul, în pofida ratării acestei operațiuni împotriva închisorii kurde.

Gruparea jihadistă afirmă, într-un comunicat postat pe Telegram, că voia să ”răzbune prizonierii musulmani” - și anume femeile jihadiste încarcerate în tabăra Al-Hol, administrată de către kurzi, situată în nordul Siriei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern